SINUCIDEREA EUROPENILOR

Neagu Djuvara s-a nascut in 1916 la Bucuresti si provine dintr-o familie boiereasca foarte activa in mediul politic si universitar romanesc.

- A fost ranit la Odessa in 1941 si, in 1947, hotaraste sa ramana la Paris, fiind invinuit in procesele regimului comunist. Nu si-a putut intalni mama vreme de doua decenii. Dupa 43 de ani de exil se intoarce la Bucuresti, in februarie 1990, unde continua sa traiasca pana in prezent.
- Este licentiat in litere (1937) si doctor in drept (1940) la Sorbona. In 1972 devine doctor docent la Sorbona cu o teza de filozofie a istoriei pentru care primeste, in 1976, un premiu pentru istorie al Academiei Franceze.

- A lucrat la Europa Libera si a activat in mai multe organizatii ale exilului romanesc. Vreme de 23 de ani a fost consilier diplomatic in Republica Niger. Din 1991 a devenit profesor asociat la Universitatea din Bucuresti.

- A publicat mai multe carti in limba franceza si limba romana. Este autorul best-seller-ului “O scurta istorie a poporului roman, povestita celor tineri”

 

SINUCIDEREA EUROPENILOR, interviu cu Neagu Djuvara

 

 

V.M.: Prin urmare se schimba in bine mersul istoriei ?

 

Neagu Djuvara: Daca modelul este Imperiul Roman spre sfarsit, cand nu existau razboaie decat la periferie, intr-adevar semanam cu acesta. Dar ce ma ingrijoreaza pe mine este ca am intrat deja intr-un nou Ev Mediu. Adica, moare definitiv civilizatia occidentala. Incet, dar sigur.

V.M.: Care sunt simptomele ?

Neagu Djuvara: Simptomele le simtim deja demult, printr-o dezordine morala care nu a existat niciodata. Va dau un singur exemplu: tineretul care se revolta astazi nu are absolut nici un ideal. Nu se revolta pentru un ideal, se revolta ca sa darame. Asta inseamna ca s-a stricat ceva. Tineretul, care in general trebuie considerat ca purtator de idealuri viitoare, chiar gresite, asa cum a fost cu comunismul, astazi nu mai are nici un ideal...

Al doilea simptom nevazut pana acum: bizareria cu marea cotitura in arta si gandire (care in general se petrece cu zeci sau sute de ani dupa ce a cazut un imperiu) in civilizatia occidentala a inceput intre 1905-1913, deci inainte de ivirea imperialismului american. De exemplu, in sculptura, Brancusi al nostru rupe complet traditia care merge de la Michelangelo la Rodin. La fel in muzica, unde dodecafonia, scoala de la Viena si Bela Bartok, toate sunt complet in ruptura cu marea muzica de la Monteverdi si pana la Debussy. In toate domeniile artei si gandirii avem un viraj brutal la inceputul veacului 20. Acesta ar fi semnul ca incepem un nou Ev Mediu.

Asta inseamna ca hegemonia americana , care asigura un fel de pace mondiala, nu va dura cinci secole precum imperiul roman, ci probabil doar o suta de ani. Ganditi-va ca doar pe parcursul unui secol Europa va deveni metisa. Mie imi este clar ca indo-europenii se sinucid incet, dar sigur. Adica nu mai fac copii, nu mai au nici o ambitie. De zeci de ani. Noi nu suportam un "atac" al lumii a treia. Dimpotriva, noi am creat un gol, pe care cei din lumea a treia, extrem de prolifici, vin sa-l umple.

V.M.: Și idealul Uniunii Europene ?

Neagu Djuvara: Tinerii nu prea stiu ce este idealul european. Tinerii nu intrevad ce poate sa fie o Europa Unita. Nici eu nu o vad unita deloc, nu o vad cu un guvern si un presedinte. Mai cu seama daca intra si Turcia, atunci Europa avorteaza.

V.M.: Sunteti foarte pesimist. Atunci ce viitor are civilizatia europeana care a dominat lumea vreme de cateva secole ?

Neagu Djuvara: Tocmai de aceea este menita sa dispara. Asta este o lege universala. Cand ai avut atata splendoare de creativitate in stiinta si arta, precum si putere economica si politica ca sa te intinzi pe intregul glob terestru, trebuie sa platesti prin disparitie.

            V.M.: Va disparea si Romania, impreuna cu civilizatia europeana ?

Neagu Djuvara: Bine inteles. Daca noi am intrat atat de tarziu intr-o hora care se strica, ne stricam impreuna cu ea. Asta e clar.

V.M.: Trebuia sa nu intram in hora asta? Avem vreo sansa de scapare ?

Neagu Djuvara: Nu, nici una. Dimpotriva. Putinul de creativitate care ne ramane il vom dezvolta tot in sanul Europei. De cele mai multe ori, inca din trecut, talentele noastre cele mai mari nu s-au putut manifesta decat in strainatate. Este ca un fel de blestem asupra acestei tari. Incepand de la Cantemir, pana la Eliade si Cioran, toti s-au remarcat in strainatate.

V.M.: In astfel de conditii, de ce sa mai ramana tinerii romani in tara ?

Neagu Djuvara: Tocmai, nu numai ca ii sfatuiesc sa stea aici, dar ii rog pe cei care sunt stabiliti deja in strainatate sa se intoarca, in masura posibilului, pentru a crea o noua elita intelectuala, care s-o inlocuiasca pe cea de-acuma.

V.M.: De ce s-ar intoarce intr-o barca a carei scufundare tocmai ati descris-o ?

 

Neagu Djuvara: Dar barca noastra nu se duce mai la fund decat restul Europei, asa ca mai bine sa se scufunde cu barca noastra decat cu cea germana sau franceza...

V.M.: Ce ati facut pe 1 Decembrie, de ziua nationala a Romaniei ?

 

Neagu Djuvara: Am dat interviuri zicand un lucru care supara pe mai toata lumea: ca nu sunt de acord cu alegerea lui 1 Decembrie ca sarbatoare nationala. In primul rand, nu este bine sa modifici la fiecare schimbare de regim o sarbatoare nationala. Am avut timp de aproape un veac 10 Mai, care este ziua independentei tarii. Prin urmare, data intrarii Romaniei in concertul european. Ca 10 Mai a coincis cu venirea printului Carol, ceea ce i-a facut pe acei domni din 1990 sa se teama, inteleg. Dar, pe de alta parte, 1 Decembrie nu este data Romaniei mari. Este data cind doua provincii, Transilvania si Banat , au cerut sa intre in Regatul Romaniei. Cu doua zile inainte ceruse Bucovina . Cu sase zile inainte ceruse Basarabia. Si toate patru au fost acceptate de seful statului, adica de Regele Ferdinand, la 24 Decembrie. Deci data cand s-a nascut Romania Mare este 24 Decembrie, nu 1 Decembrie !

Pe de alta parte, mai exista un motiv foarte practic. O sarbatoare nationala e bine sa fie tinuta intr-un anotimp cu soare, in care vremea sa te indemne la bucurie, oamenii sa poata dansa in strada. Ce te faci la 1 Decembrie, cand se vad aburii vorbitorilor iesind din gura si cand bietii ostasi ingheata ?

V.M.: V-ati intors in Romania dupa 45 de ani de exil, in februarie 1990. Ati scris ca in primele zile petrecute la Bucuresti v-ati tot intrebat: "Ce cauti aici, Neagule ?". Ati aflat raspunsul la intrebare ?

 

Neagu Djuvara (rade limpede si cu pofta): Culmea este ca risc sa imi pun intrebarea si dupa 19 ani. Din cand in cand imi pun inca intrebarea asta si astazi. Dar constatand cu cata caldura sunt primit de tineret, consider ca nu m-am intors degeaba in tara.

Cand am intocmit aceasta mica lucrare facuta in graba si sub indemnul altora, caci nu am avut personal intentia sa scriu "Scurta istorie a romanilor povestita celor tineri", ea s-a vandut in 39.000 de exemplare. Iar cand m-am oprit la o farmacie, un domn foarte amabil mi-a spus: "Ma iertati ca ma adresez Dumneavoastra, dar doream sa va multumesc. Am o fiica la liceu care avea o totala inapetenta pentru istorie; i-am cumparat cartea Dumneavoastra si de atunci e pasionata de istorie". Acestea sunt lucruri care ma bucura si imi dau seama ca, totusi, nu am venit degeaba in Romania.

V.M.: Sunteti patriot ?

Neagu Djuvara: Patriot ? Asculta (pufneste furios). Nu merit sa-mi fie pusa o asemenea intrebare. Se intorcea cineva care nu e patriot ? Sotia mea, care e frantuzoaica, cand a vazut ce fac in Romania a spus: Trebuie sa ai patriotismul bine insurubat in cap ca sa suporti sa traiesti acolo.

V.M.: De 19 ani tot suportati. Mai suportati mult ?

 

Neagu Djuvara: Pai da. Voi suporta pana la moarte, asta e clar. Vreau sa fiu inmormantat aici. Dar mi-as dori sa mor pe un vapor. Cand nu voi mai putea sa scriu am sa incerc sa-mi gasesc un loc pe un vas cu panze care face inconjurul lumii. Atunci, daca mori pe drum, te arunca in mare. Sa terminam cu povestile acelea cu inmormantari complicate, cu alaiuri si cu discursuri.

Din pacate (si in context expresia este cu adevarat potrivita), Europa de maine va apartine arabilor si tiganilor. De aceea consideram ca cea mai grava crima facuta impotriva europenilor de bastina si a culturii europene este deschiderea larga a portilor Europei hoardelor barbare si hamesite de foame din Asia si Africa, hoarde care vor transforma Europa crestina, civilizata si prospera de astazi in Euro-Indo-Arabia de maine, in care urmasii nostri vor putea, probabil, supravietui pentru cateva generatii in rezervatii...

 Iar noi, europenii de rand, stam cu bratele incrucisate si ne vaicarim de toate ticalosiile care se petrec sub soare fara a intreprinde nimic. Asa incat ne meritam soarta, spre rusinea noastra, a tuturor !

Zaraza, intre mit si adevar

Astazi vreau sa va spun o poveste : una din marile povesti de dragoste ale boemei interbelice romanesti, povestea de amor nebun dintre Zaraza si Cristian Vasile, celebrul cantaret al localurilor bucurestene, undeva dupa anii ’40.

Zaraza era o tiganca deosebit de frumoasa, cu un sarm si un exotism iesit din comun, cu buze senzuale si parul negru dat din belsug cu ulei de nuca. Zaraza, sau Zarada inseamna in dialectul tiganesc ,, Minunata ‘’ Era una din prostituatele de lux care frecventa protipendada vremii. Era nelipsita prin localurile de noapte bucurestene unde se distingea prin erotismul sau aparte. Purta haine aduse din Kashmir, rochii in culori tipatoare si pantofi cu strassuri. Mersul usor lasciv a facut ca mai marii barbati ai boemei capitalei sa astepte la usa. Zaraza insa nu se indragostea niciodata. Cei care ii patrundeau in pat nu ii intrau si in suflet.

Cristian Vasile era un mare cantaret al vremii interbelice si autorul unor adevarate hituri: ,,Ramona”, ,,Aprinde o tigara’’, si, bineinteles, ,,Zaraza”, cantecele cele mai fredonate din capitala. Cristian Vasile avea un succes imens, fiind alaturi de Zavaidoc, alt mare cant-autor al vremii, rasfatatii localurilor din Bucurescii interbelici. Cristian canta in localul ,,Vulpea Rosie”, iar Zavaidoc in localul ,,Ingerasul’’ patronat de metresa Viorica Athanasiu. Cei doi cantareti se urau de moarte, fiecare din ei aflandu-se sub protectia bandelor de interlopi care coordonau viata nocturna a capitalei. Cristian Vasile era protejatul fratilor Grigore, iar Zavaidoc al gastii lui Burila de la Bariera Vergului. Burila, cel care avea s-o decapiteze pe frumoasa Zaraza…

Mircea Cartarescu deschide prima fila din povestea acestei romante celebre (in "De ce iubim femeile") la localul "Vulpea rosie" de pe strada Selari unde Zaraza, una din curtezanele Micului Paris, din femeile intretinute "cele care nu se jenau sa-si afiseze tariful pe usa lor din hotelul in care primeau musterii" intra cu gratie la bratul unui barbat. Zaraza (desi in romanta Cristian Vasile o canta pe Zarada -"minunata" sau splendida - in limba spaniola) "avea fata aspra, buzele ca de barbat senzual si parul atat de negru si de lucios, incat de buna seama ca fusese dat cu pumni intregi de ulei de nuca. Purta o rochie verde praz, cercei baroc de strassuri si pantofi de asemenea cu strassuri sclipitoare pe catarame".Localul "Vulpea Rosie", pe care voia buna il stia pe de rost, era locul nascut pentru doruri, vise si amor. Faima i-a fost adusa de tango-urile lui Cristian Vasile in ritmul carora se sopteau cele mai pasionate vorbe de amor. "Gardel al nostru", cum il numea Mircea Cartarescu, intra si iesea de pe scena in rafale de aplauze: "In fine, aparu, abia vazut prin valurile de fum aromat de la havane, Cristian Vasile. Aplauze nebunesti il insotira(....)"

Parfumul acelei nopti a nascut drama pasiunii si iubirii care a durat doi ani. Nu se priveau decat unul pe altul, nu existau decat unul pentru celalalt: "In noaptea aceea Zaraza deveni femeia lui, cum avea sa ramana inca aproape doi ani de zile, fara vreo tradare si fara macar un gand la altul. La randul lui, cantaretul nu mai iesea nicaieri fara , cum o numea mereu". Faimosul tango, cel mai mare succes al artistului, care l-a intrecut astfel cu mult pe Zavaidoc, se nascu dupa jumatate de an.

Zaraza devenise Lili Marlene a Bucurestiului, era pe toate buzele. "Se canta in berarii si-n adaposturile antiaeriene si o cantau soldatii in transee. Iar fermecatoarea tiganca devenise la fel de cunoscuta ca si celebrissimul ei amant".

Zavaidoc, orbit de invidie, apela la talharul Borila de la Bariera Vergului. Acesta il asculta si-i explica sfatos ca nu-l poate omori pe Cristian Vasile. "Nu de alta, da-mi place si mie cum ii zice si-ar fi pacat de Dumnezeu." Si banditul, facandu-i cu ochiul lui Zavaidoc, care se innegrise de invidie, incepu si el sa fredoneze Zaraza. Ideea-i veni tocmai pe cand murmura, cu ochii pe jumatate inchisi de placere, cantecul fatal.

"A doua zi dupa Sf. Dumitru, Zaraza iesi, dupa obicei, pe-nserate, sa-i ia tutun iubitului ei de la chioscul din colt. Peste Calea Victoriei, in dreptul cladirii Casei de economii, se lasase un amurg greu, unsuros, prin aurul stins al caruia femeia nu-si dadu seama ca din invalidul care vindea acolo nu mai ramasese decat carja, tinuta acum sub brat de un om al lui Borila deghizat. Cum aparu Zaraza, cu un sal de Indii la gat, matahala lepada carja si, sub cerurile ca de pacura in flacari, o apuca de par pe femeie. O privi in ochi ranjind, o musca salbatic de buzele invinetite si, parca din aceeasi miscare, ii reteza beregata cu sisul, de la o ureche la alta. Fugi apoi pe cheiul Dambovitei, unde i se stersera urmele.

O gasira in zori, cu rochia muiata in sange, si cantaretul, care deja rascolise orasul toata noaptea, dupa ea, fu imediat anuntat. La comisariat, povestea mai tarziu politistul de garda din acea zi, Cristian Vasile, interogat ca suspect, avea o lucire de nebunie in ochi. Cand ii dadura drumul, se duse tinta in prima carciuma si bau pana nu mai stiu de el. Timp de cativa ani mai apoi li se arata musteriilor locul de unde cantaretul muscase din masa.

Cenusa fetei umplu o urna ce avea ca toarte doi ingeri de fier forjat. Nu trecura nici doua zile si urna a fost furata din firida ei din interiorul crematoriului. Am cercetat colectia de ziare din acea perioada ca sa ma conving de realitatea acestei povesti. Am gasit titluri cu litere de-o schioapa in gazetele vremii anuntand furtul urnei. Ceea ce nu s-a stiut insa niciodata, ceea ce am aflat doar eu, printr-o intamplare, este cine a fost cel care-a comis acest sacrilegiu. Nu vreau sa fac din asta cine stie ce enigma. Fireste, dupa cum banuiati, hotul n-a fost altul decat Cristian Vasile, cantaretul, care isi invinsese, innebunit de dragoste si disperare, vechea lui teama de strigoi.

Intrase-n miez de noapte pe o ferestruica a crematoriului, pasise pe dalele umede, se-mpiedicase de caruciorul cu care se impingeau mortii in cuptor si, sub sinistra bolta de malachita sculptata, pipaise zeci de urne frumos aliniate ca sa dea de cea a dragei, a neuitatei Zaraza. O stransese la piept si-si apasase buzele pe argila ei rece. Ajuns acasa, cantaretul aseza urna pe-un gheridon din coltul odaii si, chiar din dimineata urmatoare, incepu sinistrul ritual pe care i-l inspirase fara-ndoiala sminteala.

Mi-e greu pana si sa pun pe hartie cuvintele care descriu faptul de nedescris, dar am s-o fac totusi cat se poate de simplu: in fiecare seara, timp de patru luni de zile, Cristian Vasile a mancat cate-o lingurita din cenusa Zarazei. Cand ultimele urme de cenusa de pe peretii urnei au fost inghitite, cantaretul si-a turnat terebentina pe gat, dar n-a reusit sa moara. N-a facut decat sa-si arda coardele vocale, terminand cu cantatul pentru totdeauna. A disparut cu totul si din Bucurestiul real, si din celalalt Bucuresti, fantomatic si cetos, din memoria oamenilor.

Pagina se intoarce in 1959, la Piatra-Neamt. Acolo a fost gasit pe post de masinist (tragea in fiecare seara cortina), un batran cu aspect de boschetar, caruia teatrul ii dadea, de mila, o paine. Cineva i-a spus ca era Cristian Vasile si ca fusese faimos la vremea lui.

Culorile curg, mangaierile se frang, cantecele amutesc, cortina se lasa: "Unchiul meu i-a dat batranului o cinzeaca si acesta, gajaind in soapta, i-a povestit cele de mai sus. Le povestea oricui, dar nimeni n-a pus pan-acum povestea pe hartie. O fac eu,in cele din urma, deplin constient de faptul ca nu aceste biete pagini vor duce mai departe amintirea lui Cristian Vasile, ci refrenul etern al iubirii". Poate din el, se va naste intr-o buna zi, un film de succes.”