Iubire
Iubire - lac în care
înfloreşte regretul frumuseţii,
când cade zăpada
peste zilele defrişate ale copilăriei,
peste oraşele de după război,
până ce apare femeia,
- pretext al visării
înserarea fără de arbori,
în care lacul îşi caută sufletul.
Iubirea nu este o relaţie între două persoane. Ea este un stadiu al conştiinţei tale.
Iubirea este elixirul vital, izvorul sănătăţii, al puterii şi al energiei pentru fiecare om.
Iubirea este înrudirea omului cu Dumnezeu. Ea uneşte la maxim persoanele
umane fără să le confunde. În iubire se arată plenitudinea existenţei.
Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte şi florile vieţii tale înfloresc singure.
Iubirea este strălucirea care preschimbă praful vieţii cotidiene într-o ceaţă aurie.
Iubirea este un fum făcut din arborii suspinelor. Purificată, e un foc
în ochii celor ce se iubesc. Tulburată, este o mare hrănită cu lacrimile
celor ce se îndrăgesc. Şi încă ce mai e? E nebunia cea mai înţeleaptă,
fierea ce înăbuşă, dulceaţa ce ne mântuie.
Iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrăţişare pătimaşă... şi un suflet smuls din piept...
Iubirea este ceva atât de deosebit încât n-o poţi ascunde, unde există, nici s-o simulezi, acolo unde nu există.
Iubirea? Ce-i iubirea? se gândea el. Iubirea stă în calea morţii.
Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc.
Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire.
Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o particică din
iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.
Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El.
Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasă care
guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit până la
fiinţele raţionale: de la ea pleacă şi spre ea converg, ca spre un
centru de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre.
