Mihai Eminescu

Nu voi mormânt bogat,
Cântare si flamuri,
Ci-mi împletiti un pat
Din tinere ramuri.

Si nime-n urma mea
Nu-mi plânga la crestet,
Frunzisului vested
Doar vântul glas sa-i dea.

În linistea serii
Sa ma-ngropati, pe când
Trec stoluri greu zburând
La marginea marii.

Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Luceasca cer senin
Eternelor ape,

Care din vai adânci
Se-nalta la maluri,
Cu brate de valuri
S-ar atârna de stânci -

Si murmura-ntruna
Când spumegând recad,
Iar pe paduri de brad
Alunece luna.

Reverse dulci scântei
Atotstiutoarea,
Deasupra-mi crengi de tei
Sa-si scuture floarea.

Nemaifiind pribeag
De-atunci înainte,
Aduceri aminte
M-or coperi cu drag

Si stinsele patemi
Le-or troieni cazând,
Uitarea întinzând
Pe singuratate-mi.