ASTROLOGIA

Drumul lung al astrologiei

In articolul anterior, am continuat periplul prin istoria astrologiei pana la inceputurile crestinismului. Ar mai trebui mentionat si faptul ca, separat de sistemul dezvoltat de catre sumerieni si caldeeni, in Orientul Indepartat s-au dezvoltat doua sisteme unice cum ar fi cel indian si cel chinezesc. Aceste doua popoare au avut evolutia sa diferita fata de cea din Orientul Apropiat si din Europa, nota cea mai caracteristica fiind aceea a plasarii omului intr-un mediu fata de care trebuia sa fie in perfecta armonie prin dualitatea si echilibrul perfect ilustrate de yin-yang. Totodata mayasii si tibetanii isi au propria evolutie in cea ce priveste astrologia.

In Europa, in perioada imediat anterioara aparitiei crestinismului si in primele secole ale mileniului al doilea, astrologia a ocupat un loc central in cultura. De asemenea ea a jucat un rol important in istoria Romei republicane, in Islamul medieval si in Europa Renasterii. Romanii au preluat astrologia de la greci si au practicat-o la scara larga, Augustus (62 i.Ch. - 14 d.Ch) fiind primul imparat roman care a fost preocupat de studiul astrologiei. In secolele urmatoare, multe figuri politice din lumea occidentala medievala si-au aratat deschiderea catre studiul astrelor, bazandu-si toate deciziile pe sfatul astrologilor sau, cum li se spunea acestora, "matematicienilor".

De altfel, se poate spune fara a exagera ca adevaratii conducatori erau astrologii; de cele mai multe ori prieteni si apropiati ai capetelor incoronate, ei erau cei fara de care nu se lua nicio decizie importanta. Este foarte usor, cu mintea noastra orientata stiintific conform vremurilor in care traim, sa catalogam aceste obiceiuri ca facand dovada unei inclinatii exagerate catre fantasmagoric, insa pentru a discerne adevarul este suficient sa ne intrebam ce credibilitate ar mai fi avut un astrolog care ar fi facut o predictie falsa in conditiile in care, in functie de sfaturile acestuia, un regat ar fi putut sa atinga gloria sau sa piara? Pozitia privilegiata a "cautatorilor in stele" era intemeiata pe exactitatea de netagaduit a observatiilor lor si pe calitatea sfaturilor pe care le dadeau nobililor si monarhilor.

Astrele predispun, dar omul dispune

spune Ptolemeu

Fundamentele astrologiei occidentale sunt reprezentate de scrierile lui Ptomeleu (sec. II d.Ch.), matematician, geograf, astronom, muzician, astrolog grec. El nu numai ca a scris carti de baza pentru astrologia practicata astazi, dar a lasat in urma si calcule astronomice foarte exacte. Tot el este cel care a pronuntat faimosul dicton "astrele predispun, dar omul dispune" ca o ilustrare a faptului ca mesajul astral reprezinta numai o predispozitie si nu un dat, liberul arbitru al omului fiind cat se poate de valid chiar si in contextul influentelor miscarilor planetare.

Ptolemeu

Toate manuscrisele oculte vechi, inclusiv Biblia, abunda in astrologie. Se stie ca Moise a interzis studiul astrologiei, insa el a facut acest lucru, cel mai probabil, pentru a inlatura studiul nestiintific al acesteia, practicat la scara larga in acea perioada. Este lesne de inteles ca in acele timpuri accesul la tablite astrologice era foarte limitat intrucat educatia in sine era ceva rarisim, de aceea numarul falsilor astrologi si predictiile incorecte ale acestora, la fel ca si in zilele noastre, ajunsesera o adevarata problema generala.

In Grecia antica Pitagora, Platon si Aristotel erau in mod direct interesati de studiul astrelor, iarHipocrat spunea ca "cel care este ignorant cu privire la stiinta astrologiei merita mai degraba numele de prost decat de om al stiintelor". La scoala lui Pitagora se studiau in mod obligatoriu matematica si astrologie, aceasta din urma fiind studiata in corelatie cu sunetul ("muzica sferelor") si cu numerele. Sistemul solar si intreg universul erau vazute ca fiind o mare simfonie in care fiecare astru emite nota sa particulara intr-o gama universala.

Kabbala si Talmudul evreilor se bazeaza pe principii aflate in stransa corelare cu astrologia, o mare importanta jucand-o valoarea numerelor planetare si cea a literelor din albatebul ebraic. Zoharul, o alta carte de baza in doctrina ezoterica evreiasca, compara cosmosul cu omul si face corelatii intre ei.

Biserica crestina a avut o relatie lunga si schimbatoare cu astrologia. Inceputurile crestinatatii se leaga nu numai de o acceptare a acesteia din urma, ci chiar de practicarea ei, marturie fiind abundenta de simboluri astrologice sau ezoterice atat in vechile practici crestine, cat si in biserici si catedrale. Biblia insasi abunda (inca - avand in vedere ca variantele care au ajuns pana la noi sunt rezultatul a multor etape de cenzurare, rescriere si traducere a textelor originale) in referiri la astre, cea mai cunoscuta dintre ele fiind aceea a stelei care i-a condus pe magi la locul nasterii Mantuitorului.

Daca imparatul Constantin a dat, in secolul al IV-lea, edictul care a pus intr-un con de umba astrologia prin condamnarea ei drept forma de idolatrie si demonism, este pentru ca noua religie crestina nu putea avea castig de cauza intr-o lume populata de zei si credinte pagane, de planete si mesaje astrale, destin individual si predictii astrologice. Astfel de decizii istorice au rareori motive abstracte si conceptuale iar istoria ne-a aratat ca motivele din spatele lor sunt intotdeauna cat se poate de concrete, legate in special de cautarea puterii (politica si economica). Biserica a dus mai departe atitudinea fata de practicarea astrologiei si a raspandit-o cu atata convingere incat si astazi ea reprezinta pentru multi oameni un argument impotriva studiului astrologic. Ideile si conceptele se raspandesc de la o generatie la alta si isi gasesc continuitate prin sustinerea pe care o ofera comoditatea de a nu pune cea mai sanatoasa intrebare din lume inainte de a accepta un adevar, si anume "de ce?".

Totusi inalti prelati si oameni ai Bisericii au continuat sa acorde credit astrologiei in ciuda atitudinii generale a Bisericii fata de aceasta. Este bine cunoscut interesul catre acest subiect al lui Albert Magnus (1195 - 1280), filosof, calugar dominican si episcop si profesor al lui Toma D'Aquino. El este cel care a spus ca "tot ceea ce produc natura si arta este condus de fortele celeste. Zodiile de pe cer si corpurile ceresti au existat inaintea tuturor celorlalte lucruri create si prin urmare influenteaza tot ceea ce a aparut in existenta dupa ele."

Albert Magnus

Gasim astrologi sau sustinatori ai astrologiei si printre papi sau alti prelati, cum ar fi cardinalul Pierre D'Ailly (1350 - 1425), Papa Silvestru al II-lea (946 - 1003), Papa Ioan al XXI-lea (1215 - 1277). Toma D'Aquino, discipol al lui Albert Magnus, calugar dominican ca si acesta, teolog si filosof , spunea: "Corpurile ceresti sunt cauza a tot ceea ce se petrece in aceasta lume. Ele influenteaza actiunile omului in mod direct, dar nu toate actiunile cauzate de ele sunt inevitabile."

Supravietuirea astrologiei si a stiintei clasice (in special matematica, astronomia si medicina) datoreaza foarte mult arabilor care, incepand din secolul VIII, au readus practicarea lor in Europa. Dupa cateva secole in care Europa a fost faramitata in razboaie si in invazii dupa caderea Romei, o perioada in care decaderea s-a manifestat la toate nivelurile, infuzia de eruditie adusa de arabi a revitalizat spiritul bolnav al batranului continent. Astrologia lui Ptolemeu a fost adoptata de arabi si a ajuns inapoi in Europa mult dezvoltata, ea fiind studiata in centre importante stabilite in Bagdad, Damasc, Siria, Iraq. In perioada de glorie a Islamului (sec. IX - XI) s-au atins culmi foarte inalte in studiu astronomiei si astrologiei iar in aceasta perioada astronomia era considerata doar o unealta necesara in practicarea astrologiei.

Mari ganditori ai lumii au studiat sau au acordat credibilitate astrologiei, printre numele cele mai figurand Dante ("Astrologia este cea mai sublima, mai nobila stiinta, fara nicio greseala." sau "Este fara indoiala ca sta in puterea omului sa inteleaga pe Dumnezeu, creatorul cerurilor, si vointa sa prin miscarea lor"), Roger Bacon (1214 - 1294), Guido Bonatti (1223 - 1300, astrolog de curte al lui Frederick al II-lea), Giordano Bruno (1548 - 1600), Jacob Boehme (1575 - 1624), Spinoza (1632 - 1677). Hieronymus de Manfredi, profesor de medicina la universitatea din Bologna (cca 1460) a combinat astrologia cu medicina. Paracelsus (1493 - 1541) a studiat in special influenta planetelor asupra regnului vegetal si mineral si a descoperit un numar mare de remedii comparand microcosmosul (omul) cu macrocosmosul (sistemul nostru solar), pe baza intuitiei si a logicii.

Kepler (1571 - 1630), faimosul astronom si matematician, era si astrolog. Este bine cunoscut ca i-a prezis lui Wallenstein (politician si conducator suprem al armatei in Imperiul habsburg, 1583 - 1634), pe atunci tanar si necunoscut, viitoarea sa glorie. A prezis anumite detalii cu privie la cariera acestuia, la dusmanii pe care si-i va face, la cautarea faimei si gloriei, la casatoria sa, la finantele sale precum si ziua exacta a mortii lui. Alte figuri marcante care au studiat astrologia si i-au acordat credibilitate au fost Leibniz (1646 - 1716), Goethe (1749 - 1832), Shakespeare (1564 - 1616),Walter Scott (1771 - 1832).

Este interesant de adaugat ca Pico della Mirandola (1463 - 1494), un ardent oponent al astrologiei, a murit in ziua si la ora exacta pe care i-o prevazusera astrologii.