Tipuri mentale: o încercare de înţelegere a conştiinţei,

Unde trasăm linia de separaţie între fiinţele cu minte şi cele fără minte? Dacă există şi alte tipuri de minţi în afară de cel uman, cât de diferite sunt ele faţă de acesta? Care au fost etapele apariţiei conştiinţei?
Răspunsurile ce pot fi date acestor întrebări au consecinţe morale deosebite. Atribuind minte plantelor, ne angajăm automat într-o relaţie oarecum ciudată cu aceste fiinţe. În acţiunile noastre asupra lor vom purta o responsabilitate asemănătoare celei pe care o purtăm de obicei faţă de o altă persoană. Uciderea unui animal sau ruperea unei flori ar putea fi fapte care „contează" pentru acea floare sau acel animal şi nu numai pentru persoanele cărora le pasă de aceste vieţuitoare.

Există minţi simple şi minţi complexe. Drumul de la simplitate la complexitate poate fi înţeles dintr-o perspectivă evoluţionistă. Momentele apariţiei în timp a noilor elemente de complexitate nu pot fi dezvăluite, însă, privind acest drum ca o linie dreaptă. Daniel Dennett încearcă o descriere sumară a acestui proces – evoluţia de la macromoleculele auto-reproducătoare (ADN, ARN) la sisteme nervoase autonome (sistemul metabolic, sistemul imunitar) şi la sistemul nervos central – urmărind asemănări şi deosebiri între ce considerăm a fi minţi simple şi minţi complexe.

Pentru a identifica acele lucruri care ar putea să aibă o viaţă mentală, se recurge la o metodă eficientă: adoptarea atitudinii intenţionale. Acestă metodă presupune tratarea fiecărei entităţi supuse studiului ca şi cum ar fi un agent raţional. Pentru a nu se crea confuzii în urma studierii subiectului, trebuie realizată o categorisire a variantelor de atitudini cât şi a variantelor de intenţionalitate. Astfel, avem atitudinea fizică (metoda prin care folosim ceea ce ştim despre legile fizice pentru a formula o prezicere) şi atitudinea proiectului (credem că un anumit aparat va funcţiona, deşi nu cunoaştem toate legile fizice specifice, care explică acea regularitate), precum şi intenţionalitatea intrinsecă (însuşirea gândurilor, dorinţelor noastre de a fi orientate spre ceva) şi intenţionalitatea derivată (exploatează intenţionalitatea intrinsecă; spre exemplu: semnele au sens atât timp cât fac parte dintr-nu sistem de reprezentări ancorat în minţile celor care le reprezintă).

Daniel Dennett stabileşte, urmărind această metodă, o relaţie între intenţionalitatea stărilor creierului si intenţionalitatea sistemului care le-a creat, cea dintâi fiind bineînţeles derivată: "Ne tragem din roboţi şi suntem alcătuiţi din roboţi, iar toată intenţionalitatea de care ne bucurăm derivă din intenţionalitatea mai profundă a acestor miliarde de sisteme intenţionale mai puţin rafinate"

Autorul nu pretinde în acest text să ofere soluţiile finale ale problemelor de conţtiinţă şi limbaj. Obiectivul său este de a pune în discuţie astfel de teme şi de a formula întrebări cât mai pertinente şi adecvate, după cum mărturiseşte în primele rânduri ale prefeţei: ”Sunt filosof, nu om de ştiinţă, iar noi, filosofii, ne pricepem mai ales să punem întrebări şi nu să dăm răspunsuri".

Apelând atât la descoperiri din domeniul neuroştiinţei, cât şi la unele exemple filosofice, Daniel Dennett se adresează în principal cititorilor nespecializaţi în ştiinţele cognitive, dar dispuşi să înceapă o explorare a tipurilor mentale.