
1. Papucul Doamnei (Cypripedium calceolus)
“Cand o vezi pentru prima data, te
opresti in fata ei ca in fata unui tablou vestit, dorit sa-l vezi
aievea. Deodata nu-ti dai seama: e o bijuterie de safire, rubine si
dimanate, cum pare cand picatura de roua se opreste in corola ei, sau un
fluture rar, ori vreun colibri ratacit prin plaiurile noastre?” Asa
descrie savantul Ion Simionescu gingasa orhidee, cunoscuta sub numele de
Papucul Doamnei.
Floarea creste in umbra padurilor de fag
sau in locurile mai insorite, calcaroase. Culeasa fara mila, din luna
mai pana in mijlocul lui iulie, cand se trece, floarea s-a imputinat,
disparand din multe regiuni ale tarii. Azi poate fi intalnita mai ales
in cetatile de piatra ale Bucegilor, Ceahlaului, Fagarasului si
Retezatului. Primavara, dupa topirea zapezilor, eleganta orhidee
rasare din pamant. Pe tulpina dezvolta 4-5 frunze late, cu nervuri
proeminente. In varful ei, gingasa, apare o singura floare. Doar una –
in schimb de o frumusete neasemuita. Pare un papucel de catifea, de unde
si numele. Buza de jos a florii e ca un balconas galben-limoniu,
stropit pe dinauntru cu puncte si linii rubinii. Inlauntrul lui este
ascuns nectarul cautat de insecte. Pe laturi o inconjoara patru petale
rosii.
![]() |
papucul doamnei |
2. Sangele voinicului (Nigritella nigra si Nigritella rubra)
“O picatura din sangele voinicului ce
lupta cu balaurul-cu-sapte-capete a cazut pe o floare fara culoare. De
atunci floarea a devenit purpurie.” Asa spune o legenda despre nasterea
acestor gingasa orhidee, intalnite pe prin pajistile alpine, pe branele
abrupte si acoperite cu iarba, ori printre stancarii insorite. Florile –
inflorescente conice – par rubine stralucitoare in bataia Soarelui.
Mirosul lor caracteristic, amintind de vanilia, este atat de
patrunzator, incat prezenta podoabei sangerii poate fi simtita de la
distanta. Infloresc incepand cu luna mai pana prin august. Cum pot fi
deosebite: unele inflorescente sunt mai rotunde si bat in negru
(Nigritella nigra), altele sunt mai lunguiete si mai trandafirii
(Nigritella rubra). Culeasa an de an, floarea de sangele voinicului s-a rarit si nu mai poate fi intalnita decat in anumite locuri.
![]() |
nigritella nigra |
3. Garofita Pietrei Craiului (Dianthus callizonus)
Ion Simionescu descrie astfel aceasta
garofita: “Petalele, rasfrante larg, sunt de un ros de carmaz sters. Pe
ele sunt trase dungi, in lung, de un rosu mai aprins, iar spre launtrul
florii, o rotita de dantela fina cu ochiuri mici, de aceeasi culoare mai
inchisa. Urmeaza apoi un cerc alb, cu raze iarasi rosii, iar in mijloc,
un joc de verde si alb neintrerupt.”
Acum vreo 120 de ani planta nu era
cunoscuta. A fost descoperita pe crestele prapastioase ale Pietrei
Craiului, de doi botanisti transilvaneni. Aparitia ei a produs senzatie
si nedumerire in lumea stiintei. Pe de o parte, ea nu a mai fost gasita
in nici un alt loc din lume, si nici macar pe vreuna din culmile
muntoase vecine Pietrei Craiuluii. Pe de alta parte, aceasta garofita nu seamana cu garofitele cunoscute. De astfel originea sa nu este cunoscuta nici azi.
Se crede ca planta reprezinta o specie
relicta, apartinand unui trunchi din care s-au desprins actualele
garofite alpine intalnite in Europa. Supravietuirea ei in Piatra
Craiului s-a explica prin pozitia oarecum izolata a masivului. Dar si
aici se gaseste ami ales pe culmea vestica a masivului, dinspre valea
Dambovitei, la limita dintre etajele subalpin si alpin, ori ratacita
prin iarba ce acopera stancariile din partea inferioara a zonei alpine.
Asadar, garofita pietrei craiului e o floare rara, care creste doar intr-un singur loc pe planeta noastra – Piatra Craiului.
![]() |
Dianthus callizonus; sursa: kallima.sk |
4. Floarea de colt (Leontopodium alpinum)
I se mai spune si in alte feluri, dupa
loc: albumeala, siminic, floarea reginei, steluta. E simbolul
iubitorilor de drumetie la munte. De aceea este cautata si culeasa
uneori nechibzuit. Odinioara, floarea de colt impodobea
pajistile de pe culmile domoale ale Bucegilor si Fagarasului, dar fiind
mai la indemana omului a fost culeasa fara crutare, disparand complet.
Azi o mai intalnim sus, pe cetatile de calcar. Si numai in putine
locuri, ca in Muntii Apuseni, coboara la 600 m. celor care o intalnesc
le amintim recomandarea lui Emil Pop valabila si pentru alte flori:
“Aviz staruitor celor care cu toata oprelistea oficiala, nu-si vor birui
ispita: sa rupa ori sa taie numai partea aeriana, sa crute organul din
care va renaste floarea; pacatul lor va fi mai mic.”
Floarea de colt este o planta de stepa,
venita de departe, din tinuturile Asiei, unde pe alocuri creste inalta
si deasa ca iarba. De altfel, aspectul ei din pasla are menirea s-o
apere de caldura si vantul care sufla in tara de bastina. Face parte din
familia composaea. Are tulpina subtire, frunze liniare si flori grupate
in inflorescente inconjurate de niste frunze pasloase, ce-i dau un
aspect de steluta. In rezervatia botanica din Alba floarea de colti
coboara la cea mai mica altitudine – circa 600 m – din Europa.
![]() |
Leontopodium alpinum |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu