Folclorul moldovenesc

 










Folclorul moldovenesc este bogat şi divers după genuri, expresiv şi original.
“Înţelepciunea populară”– aşa se traduce termenul, întrodus în sec. XIX de învăţatul Tomcon. Şi cu adevărat, creaţia populară orală, adică cîntecele, melodiile instrumentale, dansurile, poveştile, legendele, proverbele cristalizează şi transmit din veac în veac gîndirea şi sufletul poporului. Autorii operelor creaţiei populare nu sunt cunoscuţi, deoarece la momentul apariţiei nici versurile, nici muzica, nici desenul plastic al dansului nu se înregistrau, dar se transmiteau de la om la om, de la un interpret la altul, deseori fiind prelucrate, îmbogăţite, schimbate ca gen şi căpătînd variaţii. Aşa de exemplu, balada „Mioriţa”, bine cunoscută la noi în varianta înscrisă, prelucrată şi editată de Vasile Alecsandri în anul 1850, are sute de versiuni (în sec. ХХ cunoscutul folclorist român А. Foca a adunat şi a scris 702 (!) texte ale baladei „Mioriţa” care se deosebesc între ele. Pentru folclorul oricărei etnii sunt caracteristice trăsături deosebite specifice. Muzica moldovenească nu o vei confunda cu nici una alta, deşi creaţia populară muzicală, ce a apărut în timpurile străvechi (legende, cîntece de ritualuri, colindele de Crăciun) sau în perioada de mai apoi (romanţa de oraş, de exemplu) este multilaterală şi diversă. Un loc aparte în muzica moldovenească îl ocupă doinele – cîntecele lirice, alcătuite din două părţi — lente şi rapide. Apărute în evul mediu ca ciobăneşti, acestea începeau cu o jeluire a ciobanului, iar partea a doua a doinei –cu caracter de dans, exprima bucuria de întoarcere a turmei acasă, după cum afirmă cercetătorii.












Tematica ciobănească a doinelor s-a extins încă în sec. XVII, cînd au apărut doinele haiduceşti (care povestesc despre lupta cu cotropitorii otomani şi cu feodalii asupritori), au apărut şi de iubire, de leagăn, de păhar, de înmormîntare ş.a.m.d. Pînă în zilele noastre au ajuns doinele vocale, care pot fi cîntate fără acompanement muzical. Instrumentale, interpretate solo la fluier, cimpoi, nai, vioară şi alte instrumente muzicale sau cu întreg taraful – orchestră alcătuită din viorişti, cobzari, ţambalişti ş.a. Toate acestea se deosebesc prin bogăţia bazei modale şi libertatea ritmică, în doine întotdeauna este loc de improvizare.
Variabila modală muzicologii o numesc drept specific al muzicii moldoveneşti. Dacă doinele din primele acorduri sună trist, dar se termină pe o tonalitate mai veselă, apoi în alte creaţii populare este mai răspîndit majorul-minor, adică melodia începe în major dar se termină în minor.
Cînd au apărut tarafele – orchestre de instrumente populare moldoveneşti?












Este dovedit documentar că, la petrecerile de curte acestea participau deja în secolul XVII. Iar lăutarii – cîntăreţi şi muzicanţi, care peregrinau de la o localitate la alta, care dormeau în păduri şi lunci, au apărut, desigur, mult mai înainte. În evul mediu aceştia începeau a se reuni în grupuri. Cuvîntul „lăutar” vine de la denumirea unui instrument muzical „lăuta”, deşi în trecut lăutarii puteau cînta la vioară, ţambal, fluier, cobză, violoncel, contrabas ş.a. La Chişinău la începutul sec. XIX exista o orchestră lăutărească. Şi, după cum mărturisesc amintirile oamenilor care au trăit în acele timpuri, creaţia lor era apreciată de aristocraţi – în casa boierului Varfolomeu, de exemplu, permanent era o orchestră de lăutari. Pe lîngă cîntece populare şi dansuri, repertoarul lăutarilor conţinea şi piese complicate ca interpretare – cum ar fi de exemplu „Ciocîrlia”. Legendarul lăutar Barbu Lăutaru a fost înalt apreciat de F. List, deşi nici el, şi nici alţi muzicanţi populari nu deţineau nici chiar cele mai elementare cunoştinţe muzicale. Muzica lor - un fel de ritual, care s-a constituit pe parcursul mai multor veacuri, unde fiecare notă, este ca o floare în ornament. Şi în acelaşi timp, aceştia cîntă fără limite stricte şi din tot sufletul. Astăzi interpreţii de folclor primesc studii muzicale aprofundate, însă devin adevăraţi muzicanţi populari cei, care au aceste principii în sînge .
Muzica de dans moldovenească şi însăşi dansurile sunt deosebite— vii, dinamice şi încingătoare. Chiar şi hora lentă, în care dansatorii se adună în cerc şi se cuprind de umeri, se interpretează şi în varianta mai rapidă. Datorită interpretării profesioniste a dansurilor populare moldoveneşti de către ansamblul „JOC”, acestea au devenit cunoscute pe larg în toată lumea. Însă, dansurile populare în Moldova se interpretează nu doar pe scenă. Fără ele nu se petrece nici nunta, nici cumătria şi nici sărbătorile din piaţă – atît la sat, cît şi la oraş.