Mîinile Crăciunesei

"Cînd s-a născut Hristos, baba lui moș Crăciun - Crăciuneasa - s-a dus de a moșit pe Maica Domnului. Cînd a auzit moș Crăciun că femeia sa a lucrat în ziua lui, i-a tăiat mîinile pe loc. Atunci Crăciuneasa s-a dus la Maica Precesta și plîngînd i-a spus ce-a pățit și i-a arătat mîinile. Maica Precesta a suflat peste mîinile Craciunesei și îndată mîinile i s-au făcut frumoase și curate, iar nu zbîrcite cum erau înainte de aceasta".

Iată un fragment dintr-o povestire culeasă în Ardeal, pe la începutul secolului 20, de Tudor Pamfile. În alte versiuni ale poveștii, Maica Domnului suflă peste mîinile Crăciunesei și acestea devin de aur.

Nu se știe precis care este originea cuvîntului Crăciun. S-au propus mai multe etimonuri latinești, dar și unele din slavă, albaneză și maghiară. Gh. Mușu crede că albanezul kërcum - buturugă, lemn, ciot - ar sta la originea termenului românesc Crăciun.

Ca sărbătoare în calendarul creștin, Craciunul datează din secolul al V-lea, mai exact din 429 d.Hr., cînd împăratul Justinian a declarat ziua nașterii lui Isus (25 decembrie) drept sărbătoare a Imperiului Roman de Răsărit. În 567, conciliul de la Tours a hotărît ca toate cele douăsprezece zile cuprinse între 25 decembrie și 6 ianuarie să fie zile sfinte. În țările Europei, Crăciunul e adoptat la date diferite, din Irlanda secolului V pîna în Ungaria secolului X.