VATICANUL........
Cei
265 de papi de până acum nu au fost, cu toţii, nişte fiinţe fără de
prihană. Iar la Vatican n-a domnit mereu o atmosferă de smerenie şi
înălţare spirituală, aşa cum s-ar putea crede. Crime, incesturi,
intrigi, înşelătorii, iată doar câteva din petele bine ascunse din
istoria papalităţii. Revista “Spiegel” a făcut o incursiune printre
evenimentele scandaloase din trecutul îndepărtat al cetăţii sfinte,
ţinute până astăzi bine ascunse.
* Crime, incesturi şi pornocraţie în Cetatea Sfântă
Ioan al VIII-lea (872- 882) a fost întâiul papă ucis în “exerciţiul
funcţiunii”. Documentele păstrate în arhive arată că el a fost otrăvit
şi snopit în bătaie, până când şi-a dat duhul. Drama avea să fie
debutul unei serii de opt asemenea crime, comise asupra unor suverani
pontifi aflaţi pe scaunul Sfântului Petru. Şocantă este şi povestea
papei Ioan al XII-lea (955-964), rămas în memoria publică pentru
spargere de familii, incest, pasiunea pentru jocuri, blasfemie şi
crimă. În anul 963, a şi fost dat jos din funcţie, pentru comportament
nedemn. Un an mai târziu, se pare că a fost omorât de un soţ
încornorat. Amator de aventuri galante cu femei măritate ar fi fost
însă şi papa Leon al III-lea (795-816). Din cauza acestei “slăbiciuni”
ar fi fost urmărit de simpatizanţii predecesorului său, Adrian I, şi
trântit de pe cal, în timpul unei procesiuni din 799. Inamicii au
încercat să-i taie limba şi să-i scoată ochii, dar victima a reuşit să
se adăpostească la regele franc Carol cel Mare, pe care papa avea să-l
şi încoroneze împărat roman, de Crăciunul anului 800. Nu era totuşi
ceva neobişnuit ca suveranii pontifi să aibă amante. Ba dimpotrivă,
dacă ne gândim la Rodrigo de Borja (sau Borgia, în italiană), viitorul
papă Alexandru al VI-lea, care a avut 9 copii rezultaţi din diverse
legături amoroase. E drept, cinci urmaşi – printre care teribilii
Cesare şi Lucrezia Borgia- i-a dăruit chiar Vanozza Catanei, o nobilă
romană, cu care a trăit în concubinaj. Acest cap al Bisericii, ales de
un conclav corupt, a rămas până azi sinonim cu lipsa de scrupule,
favoritismul şi imoralitatea. Pentru el, mai importante decât
interesele instituţiei pe care o păstorea a fost să-şi consolideze
puterea şi să-şi căsătorească avantajos copiii. Nici amestecul
metreselor în treburile Bisericii nu a fost o raritate. Îndeosebi
Teodora, soţia consulului Theophilact, a marcat istoria papalităţii,
reuşind să-şi promoveze iubitul, pe arhiepiscopul de Ravena, pe scaunul
pontifical şi instaurând aşa-numita “pornocraţie”. Fiica ei, Marozia,
a devenit amanta papei Sergiu al III-lea la doar 15 ani, măritându-se
apoi de trei ori, pentru a-şi consolida influenţa. Culmea e că în
fruntea Bisericii aveau să ajungă ulterior şi fiul Maroziei, Ioan al
XI-lea, şi nepotul ei, Ioan al XII-lea. De asemenea, papii Benedict al
VIII-lea, Ioan al XIX-lea şi Benedict al IX-lea au fost, la rându-le,
descendenţii Maroziei.
* Cadavrul judecat şi condamnat!
În materie de înşelătorie – chiar şi cu scop nobil- papa Ştefan al
II-lea ((752-757) s-a dovedit maestru. La o întâlnire cu regele franc
Pepin (poreclit “cel Scurt”, datorită staturii sale scunde), suveranul
pontif a prezentat un document falsificat, care garanta securitatea
Romei ca proprietate a Sfântului Scaun. Papa i-a arătat lui Pepin, tatăl
lui Carol cel Mare, un act despre care a pretins că era donaţia
împăratului Constantin. De fapt, documentul fusese măsluit chiar de
Ştefan al II-lea şi antedatat. Regele Pepin, analfabet, a fost foarte
impresionat de hârtia cu pricina şi i-a oferit suveranului protecţia
dorită. Pepin cel Scurt dăruieşte papei teritoriile din jurul Romei
cucerite de la longobarzi (exarhatul de Ravena şi ducatul de Roma).
Darul acesta, cunoscut în istorie ca Donaţia pepiniană (756),
pecetluieşte alianţa dintre capul Bisericii şi Pepin, care reformează
biserica francă subordonând-o papei. Mai şocant decât cazul lui Ştefan
al II-lea a fost cel al papei Formosus (891-896). Acuzându-l
post-mortem de uzurpare, urmaşul său, papa Ştefan al VI-lea (896-897), a
ordonat dezgroparea cadavrului acestuia, dezbrăcarea de veşmintele
pontificale şi tăierea degetelor cu care binecuvânta poporul; apoi,
corpul i-a fost aruncat în Tibru, iar Formosus a fost declarat sperjur
şi ilegitim. Ulterior, Ştefan al VI-lea însuşi a fost băgat la
închisoare, unde oamenii l-au otrăvit şi sugrumat. Papa Romanus,
succesorul lui Ştefan al VI-lea, şi apoi papa Ioan al IX-lea au
reabilitat memoria lui Formosus.
* Ales suveran pontif la 12 ani, destituit de două ori
Întâiul papă a fost Apostolul Petru, al cărui pontificat ar fi durat 34
sau 37 de ani. Petru a avut parte de o moarte de martir, iar pe locul
unde ar fi fost îngropate rămăşiţele sale s-a ridicat ulterior Domul
Sfântu Petru. Următorul în ordinea longevităţii în funcţie a fost papa
Pius al IX-lea (1846-1878): 31 de ani şi 7 luni. “Podiumul” a fost
completat de Ioan-Paul al II-lea (1978-2005): 26 de ani şi 176 de zile.
La polul opus, cele mai puţin au zăbovit în fruntea Bisericii Urban al
VII-lea, 15 septembrie – 27 septembrie 1590 (13 zile), suveranul
ponif îmbolnăvindu-se de malarie, Bonifaciu al VI-lea, 15 zile, în
aprilie 1896, şi Celestin al IV-lea, 25 octombrie – 10 noiembrie 1241
(17 zile). Se pare că din lista papilor a fost însă şters un oarecare
Ştefan, care a murit la numai 4 zile de la alegere, în anul 752,
făcând apoplexie înainte chiar de a se fi bucurat de ceremonia
înscăunării.
Nici predecesorul lui Ioan Paul al II-lea, papa Ioan Paul I, nu a stat
decât 33 de zile în funcţie, decedând în urma unui infarct. Numeroase
teorii conspiraţioniste au circulat şi încă mai circulă pe marginea
acestei morţi subite. Tot în categoria recorduri, poate fi înscrisă şi
numirea lui Benedict al IX-lea ca papă, în 103, la vârsta de doar 12
ani! El a fost nepotul papei Benedict al VIII-lea (1012-1024) şi al
papei Ioan al XIX-lea (1024-1032), şi membru al unei puternice familii.
La moartea papei Ioan al XIX-lea în 1032, tatăl lui Benedict, Alberic,
a provocat alegerea sa prin mită, manipulare şi ameninţări. Benedict
al IX-lea a fost destituit de două ori, după numeroase intrigi
scandaloase, dar a revenit abil. Unul dintre succesori, Clement al
II-lea, a murit otrăvit probabil de oameni ai lui Benedict al IX-lea,
care se instalează ca Papă, dar regele Germaniei, Henric al III-lea,
încoronat Sfânt Împărat Roman, îl demite, consacrându-l papă pe Damasus
al II-lea. Şi Ioan al XII-lea (955-964) a ajuns de foarte tânăr în
fruntea Bisericii: avea doar 16-17 ani.
* Papi răpiţi, exilaţi, trimişi la muncă silnică
În schimb, Ponţian (230- 235) a fost întâiul suveran pontif care a
demisionat. În timpul persecuţiei creştinilor sub împăratul Maximinus
Trax, Sf. Ponţian a fost exilat în Sardinia şi condamnat să lucreze în
minele de sare. De aceea el s-a retras din poziţia de papă la 28
septembrie 235. Sf. Ponţian a murit ca martir în 236 sau 237, din cauza
suferinţelor îndurate în mină. Un alt Papă care a demisionat a fost
Sf. Celestin al V-lea, ales la 5 iulie 1294. Având 84 de ani, el n-a
putut face faţă presiunilor nobililor vremii, aşa că la 13 decembrie
1294 a demisionat şi s-a întors la mănăstire. Succesorul său, papa
Bonifaciu al VIII-lea, l-a trimis la închisoare pentru a-l împiedica
să revină pe tron. Pe de altă parte, Sf. Silveriu, care a fost
consacrat la 1 iunie 536, a fost primul papă demisionat cu forţa. În
martie 537, împărăteasa bizantină Teodora l-a capturat şi l-a scos din
Roma pentru că nu a aprobat numirile de episcopi eretici făcute de
ea. Papa a fost exilat în insula Palmaria, unde a rămas prizonier până
la moartea sa, la 11 noiembrie 537. La fel a păţit şi Martin I, în
649.
* Alte ciudăţenii din istoria papalităţii
Complicata istorie a papalităţii a cunoscut şi un caz de „moştenire” a
titlului. Inocenţiu I (402-417) i-a urmat direct tatălui său, Anastasie
I (399-401). La vremea aceea, nu exista regulea celibatului, pentru
suveranii pontifi. S-a mai întâmplat, de asemenea, ca trei papi să
coexiste simultan! Astfel, la sfârşitul secolului al 14-lea şi începutul
celui al 15-lea, abia sosit la Roma, Grigore XI moare, iar cardinalii
francezi vor să aleagă un papă francez, dar cei italieni, sprijiniţi
de popor, vor un papă de naţionalitatea lor. Aşa se ajunge la doi
papi, unul la Roma, altul la Avignon, situaţie care a durat 39 de ani,
cunoscută sub numele de Schisma occidentală (1378-1417). De Papa de
la Roma ascultau toate ţările catolice, cu excepţia Franţei,
Portugaliei, Spaniei şi Scoţiei, care ascultau de antipapa de la
Avignon. Pentru a pune capăt dezbinării, e convocat Sinodul de la
Pisa, care a caterisit atât pe papa de la Roma, cât şi pe cel de la
Avignon, alegând un al treilea papă, pe Alexandru V (1409), urmat de
Ioan XXIII, având reşedinţa la Pisa. Aceşti trei papi (Biserica
tricefală) se afurisesc unul pe altul şi produc confuzie, fiecare
numindu-şi propriii episcopi. La intervenţia împăratului Sigismund al
IV-lea al Germaniei, toţi cei trei – Grigore XII la Roma, Benedict
XIII de la Avignon şi Ioan XXIII de la Pisa- au renunţat la funcţie,
acceptând alegerea ca papă a lui Martin V (1417-1431). Între
ciudăţeniile care au marcat trecutul Vaticanului s-a numărat şi
moartea papei Leon I (440-461)…în toaletă, pe timpul unei pauze de
conciliu, dar şi legenda papesei Ioana (Ion VIII Anglicus), care ar fi
ajuns pe scaunul pontifical în 855, deghizându-se în bărbat.
Mistificarea a ieşit la iveală când pe “papesă”, rămasă însărcinată cu
unul dintre valeţi, au apucat-o chinurile facerii în timpul unei
procesiuni, fiind lapidată de mulţimea înfuriată. Povestea este
dezminţită de istoricii oficiali ai Vaticanului, dar în sprijinul ei
rămâne Sedia Stercoraria, un ciudat scaun de marmură găurit, care a
fost descoperit în Lateran, Basilica “Sfântul Ioan”. Fiecare papă era
obligat, înainte de învestitură, să se aşeze pe acest scaun pentru
o…palpare care să îi determine sexul. Odată terminată inspecţia, cel
care o efectua exclama: Duos habet et bene pendentes („Are două şi
atârnă cum trebuie“).
* Pietro Boccadiporco a fost unul dintre primii papi care şi-au schimbat
numele civil în timpul pontificatului (deoarece Boccadiporco însemna,
în traducere, gură de porc). El a rămas în istoria papalităţii sub
numele de Sergiu al IV-lea. La rândul său, papa Virgiliu (537-555) şi-ar
fi cumpărat scaunul pontifical cu suma de 700 de lire de aur, primită
de la împărăteasa Teodora a Bizanţului. Cel care l-a impus la Roma a
fost generalul Belizarie, căruia Virgiliu nu i-a mai plătit niciodată
suma promisă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu